ABOUT THE PROJECT
Proiectul Dă culoare școlii tale! este derulat de Asociația Komunitas în perioada 1 septembrie 2015 – 30 aprilie 2016, în parteneriat cu Centrul pentru Educație și Formare Sintagma, Asociația Colectiv A (Cluj) și Asociația KulturTrip (Târgu Mureș). Proiectul își propune să antreneze în mod participativ elevi, profesori și artiști plastici în vederea unor intervenții artistice în spațiul școlilor pe teme ce țin de drepturile omului. Temele vizate de aceste intervenții cuprind incluziunea socială și combaterea discursului discriminatoriu sau instigator la ură. Proiectul are scopul de a promova aceste teme în școli din România prin intermediul artei participative, într-un context în care promovarea valorilor democratice este ca și inexistentă la nivel formal în cadrul politicilor educaționale actuale. Finalitatea proiectului vizează transformarea creativă a școlilor prin artă urbană, educație non-formală și prin implicarea directă a elevilor.
Dă culoare școlii tale! își propune să creeze un model pilot inovator de program de artă participativă de tip pictură murală, în care 105 tineri, șapte profesori, din șapte școli din România, și șapte artiști plastici vor lucra împreuna în proiecte artistice colective care să exprime valori democratice și să încurajeze diversitatea culturală și de perspective. Proiectul va avea ca rezultat șapte picturi murale colective de mari dimensiuni pe teme ce țin de valori democratice, antidiscriminare și drepturile omului, 105 elevi cu abilități dezvoltate de participare civică, un film documentar, un ghid de bune practici și un model pilot ce poate constitui în viitor un punct de pornire pentru programe complexe, cu o cuprindere mai amplă la nivel național.
Proiectul Dă culoare școlii tale! beneficiază de un grant finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin programul Fondul ONG în România / EEA Grants. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați http://eeagrants.org/ și http://www.fondong.fdsc.ro/.
There are no reviews yet.