ABOUT THE PROJECT
Modulul de intervenții participative la Liceul ”Mihai Eminescu” a avut loc in cadrul proiectului Spaţii urbane în acţiune și a cuprins o serie de ateliere interactive. Atelierele au debutat cu o sesiune de brainstorming, în timpul căreia elevii au fost rugați să se gândească la nevoile pe care le au în cadrul spațiului de învățământ și să treacă pe post-it-uri individuale lucrurile care le plac și cele care le displac în liceul lor. Ulterior, liceeni au evaluat ideile si le-au ierarhizat in funcție de importanță, până când au rămas cinci idei pentru intervenție. Deoarece toate cele cinci propuneri finaliste în sesiunea de brainstorming vizau intervenții în locuri diferite din liceu, le-am vizitat și am observat la fața locului potențialul de intervenție. Pe baza schitelor, au fost discutate punctele tari si punctele slabe ale interventiilor si au fost ierarhizate in functie de importanta.
Ulterior, atelierele au continuat cu rememorarea ideilor concepute, iar elevii au avut ocazia să argumenteze și să înțeleagă toate aspectele legate de implementarea acestor proiecte. Apoi au realizat un discurs cu aceste argumente care să fie prezentat directorului. Elevii nu au fost dornici să se implice în negocierea cu directorul și, inițial, nu a dorit nimeni să își asume această responsabilitate. După mai multe discuții și încurajări, ne-am regăsit curajul și s-au și ales trei persoane care să facă prezentarea și să prezinte argumentele în fața directorului. Discursul gândit s-a transformat într-o discuție spontană la finalul careia elevii au primit aprobarea interventiilor cu condiția de a alege culorile pentru anumite intervenții împreună cu doamna profesor de desen.
Elevii au lucrat separat în patru echipe situate în locații diferite, ceea ce impus o gestionare atentă a resurselor și mai multă comunicare. Elevii și-au asumat responsabilitatea pentru anumite sarcini și s-au pus de acord asupra modului în care vor colabora. Au fost numiți lideri pentru cele patru echipe, câte una pentru fiecare spațiu sau element realizat: pictarea balustradei 1, pictarea balustradei 2, decorarea ușilor de la toalete, realizarea și pictarea minionilor în curtea liceului. Presiunea timpului, dar și motivația, i-au determinat pe elevi să lucreze surprinzător de bine impreună. Elevilor le-a fost testată capacitatea de adaptare la situații neprevăzute in momentul în care nu s-a mai putut realiza lucrarea în curtea liceului din cauza ploii. Au fost foarte motivați și de faptul că intervenția lor va rămâne în liceu, fiind un motiv de mândrie. Atelierul practic de realizare a intervenției s-a desfășurat pe durata a două zile.
Serie de ateliere îndrumate de Andreea Lipan.
Proiectul Spații urbane în acțiune este coordonat de Asociația Komunitas, se derulează în parteneriat cu Asociația ArtWe, Fundația Tranzit, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și este susținut de grupul de arhitecți studioBASAR.
Proiectul Spații urbane în acțiune este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.
Detalii suplimentare pe pagina de Facebook a proiectului: fb.com/spatiiurbaneinactiune.
There are no reviews yet.