În iunie 2009 am început intervenţia numită Poieniţa Urbană, într-un fel de semi-maidan aflat în zona Izvor, pe lângă strada Apolodor. Intervenţia a avut loc în cadrul proiectului de educaţie urbană Mai aproape de viitor.
Intervenţia a constat în ecologizarea unui mic spaţiu verde abandonat, pictarea zidului unui bloc din apropiere (cu acceptul locatarilor), construirea unor băncuţe cu ajutorul Asociatiei Fabrica de Peisaj, plantarea de flori şi iarbă. Artiştii care au contribuit la zidului sînt Tudor, Zanga şi Ada, alături de copiii din zona şi copiii implicaţi în proiectul nostru. În iulie a fost finalizată intervenţia.
Concomitent, am purtat cu liceenii şi elevii discuţii despre ce înseamnă spaţiu public, grădini, mobilier urban, odihnă, umbră, poluare fonică şi cum se menţine curăţenia în spaţiul public care aparţine tuturor.
În ciuda tuturor aşteptărilor, băncuţa amplasată de noi în cadrul intervenţiei a rezistat câtiva ani. De altfel, ea vă aşteaptă şi în prezent la un mic popas în “Poieniţa Urbană”.
Nu există încă recenzii.