POVESTE ȘI MISIUNE

Asociația Komunitas – laborator interdisciplinar de educație non-formală, cercetare socio-antropologică, activare urbană și comunitară.

Povestea noastră

Asociația Komunitas s-a înființat în 2006, sub forma unui laborator de științe sociale aplicate (sociologie și antropologie), cu scopul de a genera schimbare socială și de a contribui la dezvoltarea solidarității sociale între oameni proveniți din medii și categorii socio-demografice diferite.
De-a lungul timpului, din echipa noastră au făcut parte antropologi, urbaniști, arhitecți, artiști și pedagogi, interesați de creșterea calității vieții urbane prin cooperare și implicare. Împreună, am experimentat și am pus bazele unor metode noi de educație non-formală adresată tinerilor, cercetare urbană, dezvoltare comunitară și activare a spațiilor publice.

Suntem pionierii educației urbane din România!

Asociația a funcționat până în anul 2016.

Misiune

Asociația Komunitas acționează pentru transformare socială, solidaritate, promovarea cetățenie active și a educației alternative.

Ce ne propunem prin acțiunile noastre:

− Să dezvoltăm creativitatea tinerilor prin implicarea lor în proiecte de educație culturală și artă participativă;

− Să stimulăm implicarea tinerilor în transformarea mediului în care trăiesc și să îi formăm ca viitori cetățeni activi ai orașului, prin educație nonformală și intervenții participative;

− Să activăm spații publice din oras și să le testam potențialul, prin interventii urbane, evenimente comunitare și manifestări culturale.

− Să contribuim la dezvoltarea și consolidarea spiritului comunitar din cartierele bucureștene, prin evenimente socio-culturale gratuite, facilitare comunitară și intervenții participative;

− Să contribuim la explorarea și înțelegerea spațiilor în care trăim prin studii urbane, cercetări socio-antropologice, publicații, materiale video și prin crearea unor contexte de dezbateri pe teme ce țin de activare și dezvoltare urbană;

− Să promovăm modele de bune practici în dezvoltarea urbană și să sprijinim rețelele locale de activism urban,

− Să formăm și să dezvoltăm rețele, oameni și colaborări cu asociații și grupuri informale interesate de domenii precum: antropologie urbană, urbanism participativ, activism urban, artă urbană, educație nonformală.